Noi credem că Domnul Isus Cristos este Mântuitorul profețit și pregătit de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. El a trăit fără păcat, dar a murit pentru păcatele noastre, în conformitate cu Scriptura (1 Corinteni 15:3 Ceea ce v-am dat ca fiind de primă importanţă este ceea ce eu, la rândul meu, am primit: anume că Cristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor.), ca ispășire în locul nostru. Mântuirea se găsește în nimeni altul decât în El, Isus Cristos (Faptele Apostolilor 4:12 În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi!).
Moartea lui Isus Cristos pe cruce a fost plata unică și completă pentru păcatele întregii omeniri, satisfăcând pe deplin mânia dreaptă a lui Dumnezeu, pentru fiecare persoană care se întoarce de la păcat prin pocăință și credința, și își pune încrederea în Cristos. La mântuire, fiecare persoană devine o creație nouă prin Duhul Sfânt, fiind declarată neprihănită înaintea lui Dumnezeu pe baza meritelor lui Cristos, și devine un copil al lui Dumnezeu (Efeseni 1:5 El ne-a predestinat pentru înfiere prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale.).
Credinciosul adevărat poate avea siguranța mântuirii condiționată de perseverența lui continuă în ascultare și iubire pentru Isus Cristos cu o viață dornică de a slăvi pe Dumnezeu până la sfârșitul vieții (Romani 8:37-39 Însă, în toate aceste lucruri, noi avem victorie deplină prin Cel Care ne-a iubit. Eu sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici demonii, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncimea, nici orice altceva din creaţie nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru!; 2 Corinteni 5:21 El, pentru noi, L-a făcut păcat pe Cel Ce n-a cunoscut păcatul, pentru ca, în El, să devenim dreptatea lui Dumnezeu.; 1 Corinteni 12:13 Noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh, într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie oameni liberi, şi tuturor ne-a fost dat să bem dintr-un singur Duh.).
Un credincios autentic va urmări prin continua creștere un mod de viață asemenea Domnului Isus Cristos (Galateni 4:19 Copiii mei, pentru care sufăr din nou durerile naşterii până când Cristos va lua chip în voi.), depărtându-se de păcat și aducând roade vizibile în viața de zi cu zi (Romani 13:13-14 Să ne comportăm aşa cum se cuvine, ca în timpul zilei, nu în orgii şi în beţii, nu în desfrânare şi în depravare, nu în ceartă şi în invidie, ci îmbrăcaţi-vă cu Domnul Isus Cristos şi nu vă preocupaţi de cum anume să vă îngrijiţi de poftele firii voastre!, Galateni 5:22-24 Dar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, generozitatea, credinţa, blândeţea, înfrânarea. Împotriva unor astfel de lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit firea cu poftele şi dorinţele ei., 1 Ioan 2:6 Cel ce zice că rămâne în El este dator să umble şi el aşa cum a umblat Isus.).
Dar dacă credinciosul se leapădă de credință sau ajunge să trăiască deliberat în păcat, renunțând la relația lui cu Dumnezeu, deși nimeni nu-i poate judeca mântuirea decât Dumnezeu, biserica nu-i poate oferi siguranță mântuirii, ci mai degrabă avertizare și ajutor pastoral în a reveni pe calea credinței și pocăinței, în relație cu Dumnezeu.